Când aud cuvântul cultură îmi vine să scot pistolul!

Cultura arădeana a fost destul de ferită de cutremure în ultimii ani, cu mici excepţii. Poate pentru că nu era considerat un subiect cu miză mare, poate pentru că era ultimul pe lista de priorităţi…

Cu toate astea, în puţinele cazuri în care am asistat la mazilirea unor şefi de instituţii sau chiar instituţii de cultură locală, vocea şi reacţia comunităţii „culturale” locale a fost extrem de slabă, aproape inexistentă. Îmi amintesc cazul lui Dan Antoci, un om care a reuşit să construiască o adevărată comunitate a copiilor la Teatrul de Marionete şi care a fost schimbat de la o zi la alta, fără multe explicaţii, spre dezamăgirea copiilor care au aşteptat în continuare, duminici la rând, să se reîntâlnească cu “nenea Dan”; sau cazul lui Dorin Frandeş, care a condus ani de zile, cu rezultate, Filarmonica arădeană, şi a cărui schimbare a fost la fel de intempestivă şi neînsoţită de argumente (oricare ar fi fost ele).

În rest, treptat, şi fără să ne dăm seama sau fără să luăm poziţie, viaţa culturală arădeană a cunoscut o involuţie (contrabalansată parţial de eforturile făcute de directorii unor instituţii de cultură); am alunecat spre o continuă ruralizare şi manelizare a vieţii culturale arădene.

Nu am pretenţia de a fi considerată un “om de cultură“, pentru simplul motiv că nu sunt. Sunt doar un consumator de cultură, un om căruia îi place să citească, să privească, să asculte muzică şi de ce nu, să participe la evenimente ale comunităţii din care face parte. Totuşi am o educaţie, un bun gust şi un bun simţ care mă împiedică să tolerez şi să diger manelizarea şi folclorizarea Aradului. Mă dezgustă serbările culminând cu “tăierea porcului” în Piaţa Avram Iancu, mă enervează spectacolele aşa-zis folclorice, cu Aurel Tămaş, Tinu Veresezan, şi alţii asemenea, în cartierele Aradului şi fumul micilor la tarabele instalate în spatele Primăriei...

Mi-e dor de un Arad pe care din păcate nu l-am mai prins aievea, dar l-am retrăit citind cartea lui Gheorghe Lanevschi “Aradul vremurilor de mult apuse” sau l-am auzit “povestit” de oameni care au avut şansa să-l trăiască. Mi-e ciudă însă că trebuie să privesc spre trecut atunci când caut Aradul în care aş vrea să trăiesc şi că trebuie să ignor manelele prezentului, pentru a-l putea accepta.

Din păcate, elita culturală arădeană s-a complăcut în această călduţă alunecare spre mediocritate şi astfel poartă vina morală pentru mizeria culturală în care am ajuns să ne bălăcărim. Nu luăm poziţie împotriva acestor fenomene “sub-culturale” şi nu avem curajul să spunem ceea ce credem. Sau din prea multă “diplomaţie” acceptăm şi prin asta legitimăm anumite fenomene care generează şi generalizează mediocritatea. Aradul s-a umplut de manifestări folclorice sau cel mai adesea “aşa-zis folclorice” şi nimeni nu are curajul să spună că oraşul nu e un spaţiu propriu acestui gen de manifestări.

Ei bine, eu o să spun lucrurilor pe nume. Mie nu îmi place muzica populară! (de manele nu cred că e cazul nici să pomenesc). O fi existând aşa-zisul “folclor autentic”, or fi existând creaţii de luat în seamă…, nu contest, dar nu pot fi ipocrită şi să afirm că îmi plac „unele creaţii”, doar pentru că aşa e „politically corect”. E foarte simplu. Nu îmi place deloc! Pot să accept diferenţele de gust, nu am nimic împotriva celor care îndrăgesc această muzică, dar nu văd de ce m-aş asocia unui fenomen pe care nu îl înţeleg şi nu îl plac… sau căruia pur şi simplu nu îi văd locul în Arad, pentru că are un spaţiu propriu în care ar trebui să se manifeste şi anume mediul rural.

Iar întâmplările ultimelor zile mă determină însă să cred că acest fenomen va continua şi se va amplifica. Schimbarea lui Ovidiu Balint de la Casa de Cultură a Municipiului Arad şi transformarea Palatului Cultural în Casă de Nunţi sunt primele dovezi în acest sens.

Îl cunosc pe Ovidiu Balint de mult timp, deşi în ultimii ani ne-am întâlnit destul de rar. Am apreciat însă, de la distanţă activitatea lui ca manager al Casei de Cultură a Municipiului Arad, şi cred că a adus cu adevărat un plus de valoare „efervescenţei culturale” arădene. Nu neg posibilitatea ca în cadrul acelei instituţii, ca în multe altele, să existe şi probleme sau greşeli (vreţi să dau exemple de instituţii din subordinea Primăriei care au falimentat deja sau sunt pe toboganul falimentului, datorită managementul de excepţie???... şi nici un cap nu a căzut încă…).

Sunt aşadar convinsă că problemele de la Casa de Cultură a Municipiului puteau fi analizate şi rezolvate. Problema a fost însă alta. Ovidiu Balint nu mai e pe placul puterii locale. Nu a fost niciodată un soldat disciplinat. Şi mai mult, nu este exponentul “culturii folclorico-maneliste” care se doreşte a se promova la Arad. Deci ne cam încurcă… aşa că trebuie să plece!

Iar ca trendul să se menţină, parcă şi Palatul acesta cultural ne încurcă puţin. Nu prea reuşim să îi înţelegem pe cei care îi trec pragul. Sunt un fel de minoritate care ne cam deranjează. Sau mai bine spus ne încurcă. Aşa că, întâi i-am îndepărtat scaunele din interior, ca să putem organiza aici baluri, iar acum e momentul să dăruim acest palat poporului, pentru ca torogoatele nuntaşilor să se audă în toată splendoarea lor în clădirea în care în trecut a concertat chiar George Enescu.

Aradul nu e un oraş oarecare pe harta culturală a României. Să nu uităm că aici s-au înfiinţat primul Teatru şi primul Conservator din România (la momentul respectiv al 6-lea Conservator din Europa, după Paris, Praga, Bruxelles, Viena şi Londra).

Marea problemă aşadar, din punctul meu de vedere, e că cei care ne conduc (şi nu mă refer aici la o singură persoană, ci la un grup destul de larg de oameni), neputând să se ridice la valoarea culturală a acestui oraş încearcă să îl coboare la „valoarea rurală” care le este familiară. Şi atunci, toate fenomenele care nu sunt conforme acelui standard, trebuie să dispară.

Din păcate însă, în afara unor petiţii de susţinere care circulă pe Internet, nu am văzut poziţii clare ale directorilor altor instituţii culturale, voci care să conteze în cetate. La fel ca în cazul celorlalte maziliri din trecut (de persoane sau instituţii), elita intelectuală locală tace, confirm principiului „mai bine să tac, pentru că altfel mi se poate întâmpla şi mie…”. Ei bine, cred că li se va “întâmpla” pe rând tuturor celor care speră azi să se salveze prin tăcere. E doar o problemă de timp până le va veni şi lor rândul.

Încurcată problemă totuşi cultura asta… O fi ştiut el Goebbels saracu’ ceva când spunea: „Wenn ich das Wort Kultur höre, entsichere ich meinen Revolver".

Comentarii

din pacate fiind "aradan" asist la decaderea vijelioasa a orasului meu din toate punctele de vedere. din pacate ca militar de cariera solutiile mele pentru situatia tarii sunt radicale si tot din pacate nu cred ca sunt alte solutii deoarece oamenii de bun simt si capabili sa faca ceva pozitiv, sa se constituie intr-o forta a bunului simt, stau deoparte; sa nu uitam ca somnul ratiunii naste monstrii. la noi acestia au fost lasati sa creasca si sa-si intinda tentaculele incat la ora actuala nu exista alta solutie decat "sabia".

Am fost recent la Palatul Cultural cu un oaspete din strainatate si am intrebat ce e cu lipsa scaunelor. Oribil..ce sa mai?!
Nici eu nu suport muzica populara (ce sa mai vb de manele?!) si toate manifestarile alea dubioase din P-ta Avram Iancu (fix sub nasul meu, din pacate).
Aradul nu mai e ce fost. Imi aduc aminte de anii de actorie la TVT cand colaboram cu Casa de Cultura, cu Casa Armatei, cand lumea venea la spectacole. Acum, Teatrul de Stat e aproape gol la fiecare reprezentatie, ce sa mai vorbim de festivalurile internationale?
Din nefericire nici daca ar fi gratis nu cred ca ar merge mai multi.
Cred ca cei care consumam cultura suntem in numar prea mic fata de restul...

Imi pare rau Cristina dar trebuie sa te contrazic: Teatrul nu e deloc aproape gol. Nu stiu daca ai observat dar de 6 luni incoace se joaca aproape zilnic. Nu e nimeni nebun incat sa joace 6 zile din 7 cu sala goala. Spectatorii vin in numar tot mai mare per ansamblu. Asta e adevarat ca nu sunt salile arhipline dar lumea vine la teatru. Cat despre festivalurile de teatru ( Clasic si Underground) aici lucrurile sunt si mai clare: chiar sunt salile arhipline! Nu stiu de unde ai tras concluzia ca nu vine lumea la teatru...

....si asta nu-i nimic: nu stiu daca stii dar se vehiculeaza iarasi comasarea tuturor institutiilor de cultura din oras: Filarmonica, Teatrul, Marionetele si...Casa de cultura. Adica n-o sa mai existe ca institutii de sine statatoare. O sa fie un Centru cultural care sa le inglobeze pe toate.....dezvoltati voi mai departe ca eu nu mai pot...Au mai vrut o data prin 2005 si nu le-a iesit, dar cum prostia e agresiva si perseverenta mai incearca. Nu sunt patetica (adica n-as vrea sa fiu) dar cum poti sa desfiintezi pur si simplu niste institutii cu asemenea traditie si activitate...Daca aveti vreo idee despre ce am putea face spuneti-mi.

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.