Cultura şi pistolul - episodul 2

În urmă cu câteva luni scriam un articol cu titlul „Când aud cuvântul cultură îmi vine să scot pistolul”. Reiau o frază din finalul acelui articol, pe care o scrisesem cu referire la lipsa de reacţie a intelectualităţii locale la demiterea lui Ovidiu Balint de la conducerea Casei de Cultură a Municipiului: „La fel ca în cazul celorlalte maziliri din trecut (de persoane sau instituţii), elita intelectuală locală tace, confirm principiului „mai bine să tac, pentru că altfel mi se poate întâmpla şi mie…”. Ei bine, cred că li se va “întâmpla” pe rând tuturor celor care speră azi să se salveze prin tăcere. E doar o problemă de timp până le va veni şi lor rândul.

N-a trecut nici jumătate de an de atunci şi asistăm la o nouă mazilire. De data asta i-a venit rândul lui Laurian Oniga, directorul Teatrului de Stat din Arad. La momentul destituirii lui Ovidiu Balint domnul Oniga a tăcut. N-a protestat împotriva ideii de comasare a instituţilor culturale simbol ale Aradului într-un “colhoz cultural”. Sau cel puţin nu a făcut-o public.

Nu-l cunosc personal pe Laurian Oniga, deci nu-l pot acuza. Prezumându-i aşadar buna credinţă la momentul respectiv îmi pot imagina doar că a crezut că prin tăcere se va salva. A considerat că e mai important să îşi ducă mai departe proiectele (absolut lăudabile) de la Teatrul de Stat, decât să se opună vehement acelei mârşăvii şi astfel să rişte o destituire.

Iată însă că, aşa cum anticipam în articolul pe care îl scriam atunci, n-a trecut mult timp şi i s-a întâmplat şi lui. La fel ca în anii ’50, intelectualii cred că e mai important să „reziste” în loc să se „opună” şi rând pe rând sfârşesc împărtăşind aceeaşi soartă, iar apoi întrebându-se de ce nimeni nu le sare în apărare. Sau aşa cum spunea Herta Müller făcând referire la perioada comunistă: intelectualii “s-au enervat în sinea lor” pe sistem, fără să ia o poziţie publică. La fel, probabil că şi Laurian Oniga s-a enervat în sinea lui la destituirea lui Ovidiu Balint, dar n-a avut tăria să îşi verbalizeze furia.

Credeţi însă că a învăţat cineva ceva din lecţia asta? Nicidecum! Directorii celorlalte instituţii de cultură arădene (tot mai puţine de altfel) nu au avut încă nici o reacţie (la mazilirea lui Laurian Oniga) şi cu tristeţe anticipez că nici nu vor îndrăzni să aibă una. Din punctul meu de vedere nu există aşadar nici un dubiu cu privire la ce va urma… Rămâne o singură întrebare: Cine urmează?

Comentarii

Rodica Tălmaciu?

apă, apă,... foc, foc...

Am citit cu uimire despre mazilirea lui Laur Oniga. Il cunosc de multi ani, de cand eram amandoi in Alianta Civica , si luam parte la protestele din Timisoara. Asta prin anii '90.

E un om deosebit, si un intelectual de marca. Imi pare rau ca am urmarit de aici de departe ceea ce a facut pentru teatrul aradean, si implicit pentru cultura aradeana. Citeam in ziare de spectacolele de pe scena aradeana, si ma apuca un dor teribil de Arad. si de preitenii mei din teatru. Daca as fi fost in Arad, l-as fi sprijinit, si vociferam impotriva acestei demiteri.
Ceea ce se inbtampla in Romania e o tragedie. Si nu vad luminita de la capatul tunelului.

Cand s-a pus problema asta vara sa se creeze acea "cooperativa culturala" care e visul lui Dinulescu, Laurian Oniga a venit imediat din concediul de la Vatra Dornei si daca acea cooperativa nu s-a facut, este datorita interventiei lui in sedinta de la Primarie. Probabil ca s-a opus si in presa, caut si mai scriu.

Laurian Oniga a fost într-adevăr împotriva creării "cooperativei culturale". Doar că, aşa cum spuneam, nu s-a manifestat public şi cu tărie împotriva acestei idei.
În ce priveşte motivul pentru care colhozul general nu s-a realizat deja din vară, e o poveste mult mai lungă şi mult mai complexă, care implică mult mai mulţi factori.
De altfel, primul pas al ceării acestui colhoz cultural a fost deja făcut, prin unirea Casei de Cultură a Municipiului cu Teatrul de Marionete. Nici un director de institutie de cultură (inclusiv Laurian Oniga) nu a avut nimic de obiectat şi nu s-a opus (nici în legătură cu această comasare, nici în legătură cu mazilirea lui Ovidiu Balint), pentru că asta nu viza propriile lor instituţii.
Ăsta este sensul articolului meu, faptul că reacţionăm doar atunci când ne priveşte în mod direct şi suntem complici prin tăcere, la toate celelalte nedreptăţi.
Iar nota de plată din păcate a venit deja.

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.