Două trăsuri

Arh. Szántay Lajos (Gheorge Lanevschi)
Arh. Szántay Lajos (Gheorge Lanevschi)

Recent am citit o carte despre viața și opera lui Ludovic Szántay. Inițiativă lăudabilă a Uniunii Arhitecților din România, cartea sub semnătura lui Gheorghe Lanevschi, ar trebui citită de toți iubitorii Aradului. Ea conține printre altele și câteva pasaje care redau exact spiritul începutului de secol în Arad, eleganța, respectul și nu în ultimul rând grija aleșilor urbei pentru cetățeni.

Un pasaj care, printre altele, mi-a rămas în minte, e o evocare a momentului în care Ludovic Szántay, foarte probabil cel mai prestigios arhitect arădean al tuturor timpurilor și autorul a numeroase opere splendide de arhitectură din Arad (Palatul Cultural, Biserica Roșie, Palatul Băncii Naționale, Gara Centrală, Palatul Bohus, Palatul Lloyd, etc.), și-a construit propriul palat, cel de pe strada Horia. La momentul respectiv Szantay ocupa o poziție importantă în lumea bună a Aradului, era membru în numeroase organizații și comisii, Președinte al Societății Filarmonice, membru al Institutului Cultural al orașului liber regesc Arad, membru în Comisia de Arhitectură, Urbanism și Parcuri din cadrul Uniunii Arhitecților din Arad, membru sau președinte a numeroase comisii de jurizare locale, naționale sau internaționale al unor concursuri pentru edificii publice, etc.

Judecând după morala și mentalitatea de astăzi, când un astfel de om cere o autorizație de construcție, ea ar trebui emisă instantaneu, fără nici un fel de comentarii (ca să nu mai vorbim de faptul că astăzi unii, în virtutea funcțiilor deținute cer autorizațiile după ce au construit deja). Ei bine, la început de secol în Arad, exista respect pentru lege, respect pentru cetățeni și mai ales o stare de normalitate care azi ne e tot mai străină.

Iată ce i-a răspuns lui Ludovic Szántay șeful Jandarmeriei din Arad în 1905, când Szántay a solicitat Primăriei Municipiului Arad să demoleze vechea clădire aflată pe acea locație pentru a construi frumosul palat cap de perspectivă (la intersecția actualelor străzi Horia și Episcopiei). I s-a aprobat cererea cu condiția ca “circulația pe cele două străzi să nu fie afectată de depozitare, astfel încât două trăsuri să poată trece una pe lângă alta, să nu fie astupate gurile de apă sau de canal, iar materialele depozitate să fie udate cel puțin de două ori pe zi, la prânz și seara, iar în jurul materialului depozitat să fie măturat, iar pe strada Szechenyi (Horia) să fie ridicat un cort

Mai are sens să discutăm despre circulația de atunci versus circulația de astăzi? Cred că orice comentariu ar fi de prisos.

Azi ne aflăm in anul de grație 2012. Au trecut de la întâmplarea de mai sus 107 ani. Locuiesc in Aradul Nou. De aproape doi ani de zile tot cartierul e un șantier. Sau altfel spus o mizerie de șantier, un calvar. Lucrările incepute într-un colț rămân nefinalizate luni de zile, artere intregi sunt doar o alăturare de gropi, copiii sar zilnic prin șanțuri imense pentru a-și face loc spre școală. Pe artera principală a cartierului, și de altfel una din arterele importante ale orașului, Calea Timișorii, cu siguranță nu pot trece concomitent două trăsuri. Și una singură își face loc cu greu. Ca să nu mai vorbim de praful și mizeria zilnică. Nimeni nu mătură aici molozul și nici nu îl udă de 2 ori pe zi, ca pe vremea lui Szántay. Locuitorii cartierului pierd zilnic timp prețios, înghit tone de praf, își distrug mașinile, își pun de multe ori chiar viața în pericol în slalomul deznădăjduit printre gropi, mormane de moloz, denivelări, bucăți din șine de tramvai sau zone complet blocate.
Iar dacă îndrăjnești să te plângi auzi pe ici pe colo deja cunoscutul slogan “ce contează, bine că se face!”.

Dragii mei arădeni, între “a se face” și “a se face bine” nu există o opoziție. Chiar se poate face și bine. Se poate face și cu respect pentru fiecare din noi. Mai ales când se face din banii noștri.

“Se făceau” multe și în urmă cu 100 de ani. Ba chiar atunci a fost perioada cea mai glorioasă a orașului. Niciodată nu s-a mai construit în ritmul și la valoarea arhitecturală de atunci. Atunci au răsărit toate palatele care compun zestrea urbanistică a Aradului.
De ce atunci regulile de urbanism se respectau? De ce viața arădenilor nu trebuia bulversată de construcții, ci cei care construiau trebuiau să asigure toate condițiile ca viața locuitorilor să se desfășoare netulburată?

Cred că există răspunsuri la întrebarea asta. Pentru că atunci cei care conduceau orașul erau educați, aveau valori înalte și morală. Pentru că atunci în mijlocul a tot ce se construia se aflau oamenii, și tot ce se clădea era făcut cu respect pentru ei, nu pentru a satisface vanitatea sau ambiția personală a cuiva. Și pentru că arădenii aveau atunci standarde mult mai înalte, se respectau și îi respectau pe cei din jur.

Aradul începutului de secol e Aradul meu. Și cred cu tărie că el se poate întoarce. Trebuie doar să reînvățăm toți lecția respectului. Cel pentru noi înșine, în primul rând!

 

Două trăsuri
Două trăsuri
Două trăsuri
Două trăsuri
Două trăsuri

Comentarii

Eu v-aş ajuta în aceste demersuri, ca arădean mândru de toate valorile oraşului. Întrebarea este, pe lângă mine şi câtiva de la Mişcare, câţi ar fi dornici de o schimbare ? Sau mai precis, câţi sunt conştienţi că avem nevoie de una ?

Tot respectul meu pentru dvs. şi d-nul Cristea.

Aş dori să ajut şi eu pe cât pot orice acţiune care să ajute urbea să crească din nou, să nu mai auzim mereu doar de Sibiu, Timişoara, Oradea sau Cluj. Aradul are atâtea de oferit, încât, ca potenţial, cred că ar depăşi. fără să exagerez, şi Sibiul ! Mai ales prin împrejurimile sale deosebite. Chit că-i vorba de câmpie.

Să nu uităm de tânărul care are pe Facebook ,,Aradul de altădată''. Imaginile acelea ne pot fi de un real ajutor.

Vă las cu un video foarte drăguţ din Alba-Iulia. Şi las la latitudinea dvs. să constataţi dacă merită să comparăm - cetatea noastră cu a lor. Numai bine.

http://vimeo.com/34268245

Aş dori să cred că există un ecou în postarea dvs. Latura mea pesimistă ar zice că nu. Dar hai să sperăm. Hai să facem un plan. Să să să să ... să nu rămână doar la conjunctiv... să acţionăm !

Vă mulțumesc pentru comentariu! Și mă bucur că vă interesează ce se întâmplă cu Aradul și că sunteți dispus să vă implicați.
Nu pot să vă răspund la întrebarea "câți oameni din Arad sunt dornici de o schimbare?". Dar știu că foarte mulți oameni pe care îi cunosc personal și cu care discut periodic sunt foarte nemulțumiți de cum se întâmplă astăzi lucrurile în Arad și își doresc cu totul altceva.

Multumesc pentru link-ul cu Alba-Iulia. Chiar am fost recent acolo și am rămas foarte plăcut impresionată de ceea ce am văzut. Semn că se poate și în România.
Trist e că se poate doar în orașe ca Sibiu, Alba-Iulia, Oradea, iar Aradul e rămas între codași în tot ce înseamnă restaurarea centrului vechi, lucrări publice de calitate, etc. Semn că există o lipsă de viziune, dar mai ales de cultură și civilizație la cei care ne conduc.

Legat de a acționa: sunt 100% de acord! Motiv pentru care am lansat proiecte ca "Arad, dragostea mea", "Academia Arădeană de Lideri", etc precum și acțiuni prin care ne opunem numeroaselor abuzuri care se întâmplă în Arad. Eu nu sunt deloc pesimistă. Pentru că știu că întotdeauna bunul simț și corectitudinea înving. Chiar dacă durează mai mult decât am vrea noi.

Aradul e aici de secole. Și va dăinui tuturor celor care îl conduc vremelinic. Așa că va veni și ziua când vom reintra pe un făgaș normal. Sunt convinsă de asta!

dna. Adela, felicitări pentru argumentele și opiniile dvs. împărtășite în acest articol. Nu pot fi decat deacord cu dvs. iar schimbarea pe care o sustineti si reverberati, consider, ca e un imperativ pentru societatea arădeană. Pentru ceilalti interlocutori care au raspuns prin comment, as dori sa ii intreb un singur lucru: "Da domnilor, este nevoie de o miscare reala, plina de reformism si radicalism in ceea ce priveste stagnarea sistemului de astazi si fusereala generalizata la toate nivelurile politico-administrative, insa, eu vin si va intreb: Cum putem schimba ceva, noi o mana de oameni interesati si motivati, intr-un sistem oligarhic si feudal, precum e cel din Arad? Cum te poti misca in acest oras si sa iei initiative, cand chiar si unei adunari populare ii este dictata aprobarea Primarului? Cum poti lua decizii prin sectorul ONG, cand majoritatea org. sunt vandute (mai voalat) Partidului?? (uite ca am insirat mai multe intrebari). Eu as vrea sa fiu parte din aceasta forta motrice a schimbarii si reformismului societal aradean, insa, in conditiile reale ale politicii locale, constrangerea, frica de sistem, oprimarea individului si monopolul partidului nu fac decat sa inabuse/ucidă în fașă orice tendință împotriva sistemului creat de dânșii!!!

cu stimă,

Multumesc pentru comentariu Adrian,

Iți înțeleg perfect supararea, frustrarea față de tot ce se întâmplă.
Vreau să îți spun însă un sigur lucru: Nouă, celor care iubim Aradul și îi dorim cu adevărat binele NU TREBUIE să ne fie în nici un caz frică. Noi nu furăm, nu dăm și nu luăm șpagă, nu ne folosim de banii publici în interes personal, etc, etc.

Chiar dacă uneori folosesc intimidarea, armă tipică sistemelor opresive, LOR trebuie să le fie frică. FOARTE FRICĂ! Pentru că mai devreme sau mai târziu, toți cei care au furat vor plăti. Nu am nici cel mai mic dubiu în privința asta.
În rest, noi trebuie să ne vedem de treabă și să facem tot ceea ce ține de noi pentru a readuce orașul ăsta frumos acolo unde îi este locul. Și mai ales pentru a reduce în Arad normalitatea și plăcerea de a trăi într-un oraș elegant, civilizat...

"Oricare ar fi vicisitudinile zilelor si anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora rasplatei" -Ion I.C. Bratianu

Categoric! :)

= sacrificiile atâtor generaţii care mă vor urma

Multumesc de postare Adela. Nici ca aveam nevoie de altceva acum la inceput de an. Fara gluma, m-am bucurat aproape la fel ca de e-felicitarea de la sora-mea...
Parca m-a remobilizat, ca dupa atitea sarbatori si huzurit....

Mulțumesc și eu pentru comentariu! Îți doresc un An Nou cât mai bun!

D-na Adela,

Mă bucur că există oameni care doresc să acționeze pt un Arad care să se schimbe în bine. Dincolo de cuvinte mari, bombastice (câteodată depășite de sens și care jignesc gratuit) ar trebui să rămână spiritul militant (chiar ușor idealist). Motorul unor acțiuni lăudabile puse în slujba Aradului (de acum și de altădată) ar trebui să fie sinceritatea și tinerețea spiritului - așa Aradul va dăinui!

Multumesc Florina! Cred că împreună putem trezi în concitadinii noștri dragostea pentru Arad, respectul pentru valorile lui și dorința de a acționa pentru a-l transforma într-un loc în care să ne facă tuturor plăcere să trăim!

Aradul anilor 1900 a fost rezultatul unei creşteri, dezvoltări spirituale, civice, economice şi urbanistice organice!
Aradul zilelor noastre este rezultatul unei industrializări forţate al anilor 1960-1990, a unei creşteri urbanistice inumane, întruchipate în jungle de colivii de beton armat, utilizat de oameni proveniţi din diverse zone ale ţării, civilizaţi în împrejurări cu totul diferite. Ridicarea acstor zeci de mii de indivizi la nivelul concitadinilor lui Szántay, Barabás, Somogyi, Neumann şi alţii pare un zid de netrecut.
Aradul zilelor noastre poartă pe înfăţişarea lui proiectele unor arhitecţi care fac orice conform comenzii plătite de beneficiar după gustul şi banii acestuia, arhitecţi care fac abstracţie de condiţiile urbanistice concrete, existente, şi destul de des o distrug fără nici o jenă. Priviţi aspectul parterelor palatelor de pe bulevard. Şi unul dintre susţinătorii acestui curent este chiar un arhitect, şef de partid, momentan a totputernic. Aceşti beneficiari primesc autorizaţii de construcţie pentru mizeriile lor de la un constructor orăşesc principal incomparabil profesional şi moral cu Szántay Lajos.

Unde se poate cumpăra volumul la care aţi făcut trimitere?

Stimate domnule Nagy Istvan,
Vă mulțumesc pentru comentariu. Subscriu 100% la cele menționate de Dvs. deși e trist că s-a ajuns aici.
Și pe mine mă doare degradarea permanentă a patrimoniului arhitectural al Aradului, lipsa de responsabilitate a celor care ar trebui să il protejeze și interesele mărunte care provocă distrugeri importante.
Din păcate volumul la care am făcut referire nu poate fi cumpărat. A fost editat de Uniunea Arhitecților în baza unui grant, în ediție limitată și nu s-a pus în vânzare. Eu l-am primit. Vi-l ofer oricând cu plăcere pentru lectură.

Buna ziua.
Tot respectul pentru D Lanevschi care a scris cartea respectiva.
Din pacate am si citit cartea, si de aici incep nemultumirile, limbajul nu este arhitectural, este foarte frumos daca vrem sa citim o poveste despre un arhitect renumit care a avut realizari mari, dar din primele pagini reiese ca D. Lanevschi nu a cerut ajutorul sau opinia vreunui arhitect. Pacat.
Datele sunt eronate, de exemplu arhitectul Szantay a facut facultate la Zurich din anul 1891 pana in 1895 nu pana i 1892 cum scrie in carte. Gara din Arad nu este proiectat de dansul ci de Arh. Pfaff Ferenc (arhitect sef al companiei feroviare maghiare pe vremea respectiva cu multe alte realizari http://hu.wikipedia.org/wiki/Pfaff_Ferenc) Arh. Szantay a fost doar un consultant la proiectul garii. Sa nu zic ca au fost omise monumentele funerare proiectate de Szantay. Probabil daca cineva ar face cercetari mai aprofundate ar descoperi si alte greseli. Din pacate la noi asa se fac cartile de pe o zi pe alta adunate de unde se poate, din informatii necercetate, desi finantare a primit cartea, cine stie unde sau dus banii.
Totusi e bine ca sa facut si atat, si sa speram ca cineva va lua initiativa sa faca o carte noua, detaliata, folosind descrieri arhitecturale, pe o hartie de calitate si cu fotografii mai expresive.

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.