Lecţia de la Chişinău

Săptămâna trecută a avut loc la Chişinău cea de a 2-a ediţie a Business Forum Ascent Group. Moment important pentru noi. Moment important pentru multe din companiile care au participat şi care au încercat să îşi identifice parteneri de afaceri.

Cu plăcută surprindere am constatat însă că evenimentul a fost tratat cu deosebită seriozitate şi de oficialităţile din Republica Moldova.

Am văzut astfel un Ministru al Economiei şi Comerţului, Igor Dodon, extrem de profesionist şi care a avut răbdarea de a explica investitorilor străini modificările legislative ce vor influenţa mediul economic al Moldovei începând de anul viitor, un Vice-preşedinte al Parlamentului, Iurie Roşca, ce luptă de ani de zile pentru atragerea investitorilor străini şi pe Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, un tânăr care se străduie să ofere garanţii investitorilor străini.

Am văzut seriozitate, dedicare... oameni cărora le pasă cu adevărat de ţara pe care o conduc. Am auzit despre reforme fiscale extrem de curajoase (ca de exemplu cota 0 la profitul reinvestit...). Am văzut profesionalism şi dedicare.

La un moment dat, am asistat la un moment unic. La un schimb de replici „dreapta” – „stânga” între Ministrul Economiei şi Primarul Chişinăului, cei doi oficiali, extrem de tineri de altfel, au sesizat că de fapt culoarea politică este mai puţin importantă atunci când promovezi reforme pentru ţara ta, drept pentru care şi-au întins mâinile, în aplauzele participanţilor… A fost chiar un moment emoţionant şi mă bucur că el s-a produs la un eveniment organizat de noi.

Mi-aş dori însă ca genul acesta de înţelepciune să îl văd şi la oficialii din România. Mi-aş dori să văd un astfel de gest şi între Preşedintele Băsescu şi Preşedintele Voronin, a căror gâlceavă a avut deja conotaţii negative în rândul investitorilor interesaţi de Republica Moldova. Mi-aş dori ca Preşedintele ţării mele să nu folosească Republica Moldova doar ca temă pentru a obţine voturi de la electoratul din România. Mi-aş dori ca Preşedintelui meu să îi pese cu adevărat de ceea ce se întâmplă acolo.

Personal simt ca Republica Moldova ne-a servit o nouă lecţie. Cea a fairplay-ului în politică. Am văzut doi tineri politicieni care se ridică mult deasupra propriului meu Preşedinte. Şi cel puţin pentru o clipă mi-aş fi dorit să fiu cetăţean al Republicii Moldova.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.