Prima mea alergare montană - Salzburg 2015

Prima mea alergare montană - Salzburg 2015

La început de an mi-am propus câteva lucruri pentru 2015. Unul din ele era ca în luna iunie să alerg proba de 26 de km de la Ultramaratonul din Salzburg. Și cum de regulă ce-mi propun sau spun fac, în week-end-ul trecut a sosit dead-line-ul!

A fost prima mea alergare montană. A fost și cea mai lungă cursă pe care am alergat-o vreodată. Și ca să fie provocarea maximă, până la capăt, în ziua cursei a început să plouă de dimineață și era foarte frig (între 6-10 grade). O ploaie rece, uneori măruntă, alteori torențială, în rafale puternice. 

La proba lungă, de 102 km, unde alergau sportivi experimentați, erau deja multe abandonuri din cauza condițiilor meteo. Eram în contact telefonic cu băieții noștri de pe traseu (Roli, Daco….), iar ei își puneau serios problema să întrerupă cursa la punctul intermediar (km 47). În timp ce-i așteptam acolo am văzut o sportivă cu mâinile împietrite de frig, care nu putea lua în mână un pahar de apă de la punctul de hidratare. Organizatorii i-au masat degetele rigide, încercând să i le încălzească, iar apoi i-au pus un pahar în mână și i-au strâns degetele pe el. Fata a decis să continue. Aș vrea să-i știu numele. 

Foarte mulți alergători erau deja în stare de hipotermie. Cei care au ales să se oprească au fost în opinia mea înțelepți. Cei care au decis să continue au avut un dram de nebunie. Au sfidat natura și au făcut o cursă pe care au dominat-o mai mult psihic decât fizic. 

Roli a trecut de punctul intermediar după ora 9:30. Alerga deja de aproape 5 ore. A decis să continue. Era în formă bună, dar foarte înfrigurat. Îi adusesem haine și pantofi de schimb, dar n-a vrut nici măcar să le ia. Nu avea rost. Turna atât de tare, încât orice aveai pe tine dura două minute să fii leoarcă. Noi aveam umbrele și cu toate astea la 5 minte după ce am coborât din mașină aveam pantofii și hainele ude, pentru că vântul făcea ca ploaia să vină și vertical și orizontal. Simțeai umezeala în oase și aveai permanent o senzație de frig și disconfort. 

În cursa noastră, cea de 26 km, urma să se dea startul la ora 14:00 și am început să ne punem problema dacă să mai pornim sau să renunțăm încă de la început. 

În final ne-am luat inima în dinți și am pornit împreună cu Anca și Cipri spre Fuschl am See, locul unde se dădea startul. O zonă superbă, pe malul lacului, în apropiere de Salzburg. 

Ca prin minune, când să luăm startul ploaia s-a oprit. Pâmântul era foarte ud, iar mie, după fractura de acum 2 ani, mi-era destul de teamă să nu alunec. 

În final am făcut o cursă mult mai bună decât speram, în 2h 45min (estimasem că o să-mi ia minim 3 ore). Am prins pe parcurs și câteva rafale de ploaie, dar totuși vremea a fost mult mai bună decât în prima parte a zilei. Am alergat cu adidașii uzi aproape toată cursa, pentru că terenul era ud, plin de bălți și noroi. La un moment dat mi-am dat jos bluza udă și mi-am legat-o la brâu. Mai bine să alegi în maieu la 10 grade, decât cu o haină udă pe tine! :)  Îmi uitasem ceasul de alergat la Arad, așa că la pornire mi-am luat cu mine în cursă telefonul. La km 16, când mi-am dat jos bluza, a trebuit să-l scot din buzunar, așa că am alergat restul cursei cu el în palmă. Altă provocare :) 

Mi-a fost foarte greu pe urcări, pentru că am făcut un singur antrenament de montan, dar foarte ușor pe coborâri și pe zonele relativ plate (mulțumesc Miki pentru toate sfaturile!!!). Acolo depășeam uneori până la 10 alergători pe kilometru, mă simțeam foarte bine, după care, pe urcări mă depășeau ei din nou pe mine :) Am avut câțiva “colegi de suferință” cu care ne-am tot depășit unii pe alții pe traseu, toată cursa. La final ne-am strâns mâinile și ne-am felicitat reciproc. Aveam deja o “poveste” în comun.

Pe la km 5-6 l-am ajuns din urmă pe Roli (era deja la km 80 în cursa lui). Alerga încet, concentrat, constant. Toți cei de la proba de 100 km pe care i-am ajuns pe traseu păreau din altă lume! Concentrați, le vedeai oboseala în picioare, dar totodată emanau o singuranță și constanță pe care noi nu o aveam. Erau plini de noroi, pătrunși de frig, dar le vedeai pe fețe determinarea. I-am aplaudat și încurajat pe toți cei pe lângă care am trecut. Mi se păreau ireali!

Roli mi-a strigat, când treceam pe lângă el: “Du-te, ești foarte bine! Ești locul 5 la fete”… “What???” Aveam impresia că delirează. Nu-mi venea să cred că după 80 de km încă mai vorbește. Nu-mi venea să cred că mai era și atent la cursa noastră și numărase concurenții care au trecut :) Cu atât mai puțin îmi venea să cred că aș fi așa de bine poziționată. L-am încurajat, l-am întrebat dacă are nevoie de ceva (apă, glucoză?), mi-a strigat că nu și mi-a spus să-i dau drumul mai departe. A fost unul din cele mai emoționante momente ale cursei pentru mine. Am plecat mai departe, dar în același timp îmi lăsam în spate fratele mai mic, de altfel infinit mai bun decât mine, dar totuși angrenat într-o cursă peste puterile unui om normal și mă întrebam dacă o să reziste până la final. Mi-am pus întrebarea asta la fiecare urcare care a urmat, de fiecare dată când mi-era greu. Mă întrebam cum o să o ducă el la capăt. Dar… experiența și determinarea lui au făcut diferența. 

Eu am continuat. M-am oprit în toate punctele de hidratare (la fiecare 5 km) și m-am rehidratat, chiar dacă nu era cald. Am ajuns la km 21 în 2h 3min, cu 2 minute mai puțin decât făcusem în toamnă la Semimaraton la Budapesta (primul și singurul Semimaraton alergat de mine) și nu-mi venea să cred! Și încă mă simțeam ok. De la Budapesta, din septembrie, nu mai alergasem pe distanțe mai mari de 14 km (cu excepția Wings for Life - 19 km) așa că nu aveam idee cum va reacționa organismul meu după kilometrul 20. 

La km 22 am văzut indicatorul de Salzburg și am crezut că zbor. Totul părea acum simplu. Dar apoi a început calvarul :( 

Auzisem de la băieți de urcarea pe Kapuzinerberg, cu cele peste 600 de trepte, dar m-am gândit că le urc la pas, încet și asta e. Ce nu mi-am imaginat era că acele scări erau de fapt săpate în pământ (acum noroi), cu contra-treaptă de lemn (udă!), extrem de înalte, inegale și cu un unghi foarte vertical. Practic fiecare pas era un efort real. După vreo 200 de trepte am simțit că nu mai pot. Nu-mi mai puteam ridica picioarele. Făceam pauză, iar apoi îmi ridicam efectiv piciorul cu mâna. 

M-au depășit cel puțin 20 de oameni pe urcarea aia. Eram aproape blocată, cu picioarele foarte contractate. Și mă gândeam: "Nu-s făcută pentru chestia asta!" Mi-a luat mai mult de jumătate de oră să urc și să cobor muntele ăla nenorocit! Într-un final am ajuns sus și am început coborârea. Alte scări... Ude. Picioarele mele erau foarte contractate, nesigure, așa că mi-era teamă că nu le pot controla și o să alunec. Piciorul meu în ghips de acum 2 ani îmi apărea mereu în minte și-mi spuneam “asta n-o să se mai întâmple, take it easy!”. 

Într-un final am ajuns jos și am văzut Fata Morgana: podul care duce spre centrul vechi al orașului și implicit spre Finish. Începuse din nou o ploaie puternică, rece, cu rafale. Știam că de acolo mai am doar ceva mai mult de 1 km, așa că m-am hotărât să-mi adun puterile și să termin cât mai repede, să păcălesc un pic ploaia.  M-am gândit la Roli, la Anca, la Cipri, la Marius, care erau în spatele meu. M-am gândit că pentru ei e mai greu și că vor trebui să reziste mai mult ca mine prin ploaia aia rece și că se și întunecă. 

Primii 100 m pe plat au fost grei. Picioarele mi-erau încă contractate de la trepte și nu mă ascultau. Apoi am început să-mi revin și brusc m-am simțit din nou stăpână pe ele. Se întuneca, era tot mai rece și ploua tare. Mi-am adunat puterile și am sprintat, să termin. 

Pe ultimul kilometru am mai depășit doi concurenți, un bărbat și o femeie, iar pe măsură ce mă apropiam de finish mă simțeam tot mai bine. Apoi am văzut culoarul de la linia de start și lângă el mulți oameni dragi: familia, prieteni.  Am prins aripi și am trecut linia de sosire fără să mai simt oboseala, ploaia, frigul. Ba chiar parcă aș mai fi putut alerga un pic. :) 

Rezultatul

  • Distanța reală: 26,12 km
  • Diferența de nivel: 561 m
  • Timp: 2:45:02, cu pace mediu de 6:18 min/km
  • Locul: 79 în clasamentul general, 14 la feminin și 2 la categoria 40-49 de ani. 

Deși în condiții neobișnuite, cred că a fost cea mai frumoasă cursă a mea de până acum și dacă tot mi-a ieșit bine am prins și curaj pentru viitor.

Le mulțumesc tuturor celor care m-au încurajat și susținut în provocarea asta, tuturor celor dragi care mi-au fost aproape și, purtându-i în gând, m-au făcut să mă simt motivată pe parcursul celor 26 de km, și nu în ultimul rând celor care m-au molipsit cu pofta lor nebună de alergare (Roli, Daco, Sorin). 

Iar pentru cei care încă nu și-au făcut curaj să-și pună pantofii de alergare în picioare și să iasă în stradă ca să dea o tură, am un singur mesaj: "Încă nu știți ce pierdeți!" Poate părea greu la început, poate părea obositor, chinuitor în zile friguroase sau aride, dar vă pot garanta că odată ce vă prinde microbul "run it's really fun"! 

Don't miss it! ;)

 

Comentarii

Fantastică poveste Adela, parcă am alergat, suferit și bucurat alături de tine!!! Scrii extraordinar de vizual! Și bravo pentru performanță!!!

Mulțumesc mult! :)

Ai scris foarte frumos Adela. Din descrierea ta, cunosc traseul ca şi când aş fi alergat umăr la umăr cu tine. Şi de data asta am fost cu sufletul alături, aşa că mă bucur că ai reuşit ceea ce ţi-ai propus. Eşti un exemplu pozitiv pentru mulţi oameni. Realizez că lucrurile simple precum alergatul pot să aducă satisfacţii mari. Succes în continuare!

Mulțumesc mult Flavius!!!!!

Cu plăcere! Şi o completare... "În viaţă nu putem face lucruri mari. Putem face numai lucuri mici, dar cu multă dragoste"

Adevărat :)

Detoxic este un alt supliment pentru eliminarea parazitilor interni. Se vrea a fi un supliment natural, care spre deosebire de tratamentele clasice împotriva parazitilor nu afecteaza ficatul. Totuși, este Detoxic la fel de eficient ca tratamentele respective? Detoxic, din câte am putut afla pana acum, conține Tanin, care este un compus vegetal. Am cauta mai multe informații pe wikipedia și pare să fie un element foarte complex, lucru care pe mine personala ma baga puțin în ceața, la modul ca nu-mi pot da seama cum acest tanin distruge parazitii. O cura cu Detoxic trebuie sa dureze 30 de zile, perioada care este suficienta pentru ca viermii intestinali și parazitii să fie eliminați din organism, conform informațiilor prezentate pe siteul oficial Detoxic. În aceata perioada, ei spun ca Detoxic ar mai ajuta la inbunatatirea starii generale de sănătate, protejarea stomacului, plămânilor, ficatului și pielii împotriva parazitilor. De asemenea, suplimentul ar avea rolul de a distruge ouale parazitilor care au fost depuse în intestin. Promisiuni pe pagina lor sunt multe. De interes și cu adevărat relevant este dacă aceste efecte sunt și reale, adică dacă sunt intredevar persoane care au scăpat de parazitii interni folosind Detoxic. Apropo de primisiuni, cu ceva timp în urma a început să se vanda pe la noi un ceai numit Fitobalt, care la fel ca Detoxic era prezentat ca o arma naturala împotriva parazitilor. http://recinziireale.com/medicamentul-antiparazitar-detoxic-pareri-unde-poate-fi-cumparat-farmacii.html

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.