Proiectul "Arad, dragostea mea!"

Motivaţie

Suntem nemulţumiţi de felul în care arată oraşul nostru, de lipsa de respect pentru valorile şi spiritual său, ne doare degradarea unor monumente arhitecturale, ne revoltă distrugerea spaţiilor verzi şi ne întristează nepăsarea multora din concetăţenii noştri.

Considerăm că cele mai multe rele provin din necunoaşterea oraşului, spiritului, istoriei şi valorilor sale, dar mai ales datorită faptului că nu am învăţat să iubim Aradul şi să îi preţuim frumuseţea.

De multe ori este vorba despre interese de moment. Dar uneori e vorba doar despre nepăsare, iar cel mai adesea e vorba pur şi simplu despre necunoaştere.

Şi de unde am putea să începem să schimbăm ceva, dacă nu chiar din şcoală? Pentru că gândim pe termen lung şi ne dorim ca viitoarele generaţii de arădeni să gândească diferit şi să iubească Aradul cu aceeaşi pasiune cu care îl iubeau înaintaşii noştri, cei care au clădit cu adevărat durabil pentru acest oraş, vrem să oferim copiilor şansa de a cunoaşte Aradul dintr-o altă perspectivă, să le oferim informaţii despre valorile şi spiritul său.

Din păcate sistemul de învăţământ public nu oferă astfel de informaţii (decât punctual, prin grija unor dascăli care iubesc şi înţeleg cu adevărat oraşul). Iar informaţii consistente, dar în acelaşi timp sintetice şi accesibile copiilor nu se găsesc nici în cărţile de istorie, nici în cele de cultură civică, etc… ceea ce face şi sarcina acelor dascăli mult mai grea.

Iată de ce Mişcarea Arădeană îşi propune să devină o punte de legătură între copiii din oraşul nostru şi toţi cei care îşi doresc să îi educe în spiritul valorilor oraşului, fie că sunt dascăli, părinţi sau prieteni.

Scopul proiectului

Sensibilizarea copiilor din şcolile arădene cu privire la valorile şi frumuseţea Aradului.

Grup ţintă

  • Şcolile arădene
  • Universităţile arădene
  • Cluburi şi asociaţii în care activează copiii din Arad

Acţiuni

Mişcarea Arădeană va pregăti o prezentare atractivă a Aradului, într-un format cât mai interactiv şi totodată sintetic şi va pregăti formatori care să poată promova acest concept în toate şcolile arădene.

Durata prezentării va fi de maxim 1 oră, astfel încât ea să poată fi inclusă în orice oră de dirigenţie.

Mişcarea Arădeană va contacta toate instituţiile şcolare arădene, respectiv asociaţiile şi cluburile de copii şi va oferi voluntari dintre formatorii Mişcării Arădene care să prezinte acest concept copiilor. În funcţie de opţiunea fiecărei instituţii, Mişcarea Arădeană este dispusă inclusiv să ofere gratuit prezentarea pregătită în acest scop, pentru a fi mai departe împărtăşită copiilor de către profesori sau formatori din cadrul respectivelor instituţii (atunci când se va prefera această variantă, nu cea cu formatori puşi la dispoziţie de către Mişcarea Arădeană).

Conţinut

Prezentarea va conţine în principal elemente cu privire la:

  • De ce să iubim Aradul?
  • Istorie
  • Cultură
  • Arhitectură
  • Sport
  • Cercetare
  • Oportunităţi
  • Timp liber
  • Ce pot să fac eu pentru Arad?

 

Formatul prezentării va fi interactiv, permiţând un dialog permanent cu copiii şi implicarea acestora în prezentare şi oferind o abordare prietenoasă, nu scolastică.

La finalul proiectului va fi organizat un concurs cu titlul “Arad, dragostea mea!” în care copiii vor fi invitaţi să prezinte lucrări pe această temă (desene, poveşti, lucrări plastice). Toate lucrările vor fi expuse într-o expoziţie cu această temă, iar cele mai bune lucrări vor fi premiate.

Calendarul proiectului

  • 1 - 15 martie – pregătirea proiectului
  • 15 martie - lansarea proiectului
  • 15- 30 martie – primire de propuneri pentru teme şi subiecte care să fie incluse în prezentare;
  • 1 aprilie – 10 aprilie finalizarea prezentării; formarea formatorilor
  • 10 aprilie - 20 mai – derularea proiectului în şcoli, universităţi, cluburi şi asociaţii unde activează copii din oraşul nostru
  • 20 mai - 5 iunie – primirea lucrărilor din partea elevilor
  • 10 iunie – evaluarea lucrărilor şi anunţarea câştigătorilor
  • 12 iunie – festivitatea de premiere
  • 12 iunie – 18 iulie - derularea expoziţiei

15 septembrie - reluarea proiectului

Acest proiect va avea caracter permanent fiind reluat în fiecare an, şi propunându-şi să fie un proiect permanent de formare a copiilor din Arad în spiritul dragostei pentru oraş şi valorile sale.

Ediţia din 2010 va fi o ediţie pilot şi va cuprinde un număr limitat de şcoli datorită intervalului scurt de timp până la finalul anului şcolar.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.