Toamna crizei noastre…

Scriam la începutul acestei toamne un articol despre „Noutăţile toamnei”. Şi încheiam spunând că în mod sigur nu va fi o toamnă monotonă, respectiv că vom avea parte de multe noutăţi, de multe provocări şi probabil multe oportunităţi, toate asortate culorilor toamnei.

Iată ca au trecut doar două luni de atunci şi toamna asta ne-a dovedit că în plan economic e mult diferită de cele prin care am trecut în ultimii ani. Mai mult, criza în care începusem să intrăm la începutul toamnei s-a dovedit a fi una profundă, sistemică, care a zguduit în profunzime întregul sistem financiar internaţional şi continuă să zguduie întreaga economie mondială. Din păcate însă nu va fi o criză autumnală ci este o criză mult mai profundă şi care va produce efecte pe termen lung.

Nu intenţionez să comentez cauzele acestei crize. Se scrie foarte mult astăzi despre asta. Vreau să vorbesc despre cât de nepregătiţi suntem să îi facem faţă şi despre cât de iresponsabil privim, cel puţin în România această realitate.

La cursurile de “Planificare strategică” vorbim întotdeauna despre viziunea pe termen lung a companiilor, despre capacitatea de a anticipa crizele şi de a le face faţă, despre nevoia de a avea întotdeauna un plan pentru situaţii de criză, aşa-zisul plan B (sau chiar planul C şi D uneori…). Am constatat cu uimire în ultimele zile cât de nepregătite au fost multe companii mari să facă faţă acestei crize, cât de nepregătiţi au fost să se confrunte cu „altceva” decât ceea ce apărea în predicţiile propriilor analişti. Această lipsă de viziune şi lipsa unor planuri de rezervă pentru astfel de situaţii a aruncat o întreaga lume în haos, dezvăluind în primul rând o totală lipsă de responsabilitate socială a companiilor, în special a celor din domeniul financiar-bancar.

Iar criza e foarte departe de final. Aş putea spune că abia a început, pentru că e vorba despre o reacţie in lanţ, care va atinge gradual toate sectoarele economiei şi care va dura cel puţin 2 ani până vom ajunge din nou la un moment de stabilitate, respectiv de creştere reală.

Cu toate astea vedem foarte multe companii care nu fac nimic pentru a preîntâmpina efectele negative ale crizei, vedem foarte mulţi manageri complet iresponsabili, convinşi ca „vaporul lor” nu se poate scufunda, nu poate fi afectat de criză şi astfel periclitând companiile pe care le conduc prin propria lor trufie. Vedem foarte mulţi angajaţi iresponsabili, care ignoră momentul de criză şi în loc să-şi pună problema mobilizării în astfel de momente, să-şi pună problema „cum mi-aş putea eu face treaba mai bine în astfel de momente, aşa încât să ajut compania mea să treacă mai uşor peste criză?”, continuă să afişeze pretenţii absurde forţând parcă drumul spre marginea prăpăstiei. Vedem reprezentanţi ai sindicatelor, al căror rol principal ar fi să asigure bunăstarea angajaţilor şi securitatea locurilor acestora de muncă, respectiv care au prin natura poziţiei o responsabilitate socială, dar care forţează mâna angajatorilor sau a guvernanţilor, neînţelegând că exagerarea lor în astfel de momente va duce de fapt la pierderea a tot mai multe locuri de muncă.

Ce să mai spunem despre iresponsabilitatea unor oameni politici, cum este şi cazul Preşedintelui României care promovează măsuri extrem de populiste, dat fiind că ne aflăm în pragul unei campanii electorale, măsuri care ar avea efecte negative în economie în orice context, dar care conjugate cu criza actuală nu fac decât să aprindă foarte repede fitilul acestei bombe? România este abia la începutul crizei! Pentru cei mai mulţi ea nu este încă vizibilă. Cu toate astea începem să auzim în fiecare zi despre fabrici care se închid, despre companii străine care îşi închid operaţiunile în România, despre companii româneşti care nu pot rezista momentului datorită lipsei de lichiditate şi totodată lipsei de viziune. Dacă la toate acestea vom adăuga mărirea dramatică a deficitului bugetar şi repunerea în funcţiune a “tiparniţei monetare” pentru a putea susţine promisiunile populiste ale politicienilor demagogi, atunci înseamnă că dăm dovadă de o totală lipsă de responsabilitate socială şi chiar de cinism.

Şi în SUA se desfăşoară o campanie electorală. Poate mult mai acerbă decât cea de la noi. Dar am văzut acolo partidele beligerante dându-şi mâna pentru a găsi un plan de salvare al ţării, am văzut doi candidaţi la Preşedinţia Statelor Unite dându-şi mâna pentru a găsi soluţii cu privire la criză. Din păcate nu este cazul României. Aici lipsa de responsabilitate socială este majoră, iar Preşedintele ţării, care ar trebui să prezinte un principal factor de stabilitate în astfel de situaţii, este chiar cel care arunca ţara în criză. De ce? Din pur orgoliu….Vă vine să credeţi că aşa ceva mai este posibil în actualul context internaţional? Nu sunt un fan al Premierului Tăriceanu şi nu am fost niciodată. Dar din punctul meu de vedere merită un 10 pentru felul în care s-a comportat în ultima săptămână şi pentru faptul că şi-a asumat riscul unor măsuri nepopulare în plină campanie electorală, cu scopul de a diminua efectele negative ale crizei.

Revenind la “toamna crizei noastre” ne întrebăm cu toţii ce e de făcut în aceste momente? Părerea mea este că trebuie să ne pregătim colacii de salvare, respectiv să ne revizuim planurile pentru a rezista în piaţă până când efectele crizei se vor calma, dar fără a avea o atitudine strict de apărare, ci sesizând şi oportunităţile pe care criza ni le relevă. În opinia mea companiile care nu vor face nimic pentru a se pregăti de această criză vor muri. Cele care vor derula acţiuni strict pentru a se conserva şi a trece peste moment, cu puţin noroc vor supravieţui. Iar cele care vor avea o atitudine pro-activă, regândindu-şi planurile, dar nu doar în sens de protecţie ci şi de identificarea oportunităţilor, vor ieşi învingători din această criză, ba chiar se vor întări.

Eu vă urez tuturor să faceţi parte din cea de a treia categorie! Deci să ne revedem cu toţii în “primăvara acestei crize”!

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.